Windows 365 Cloud PC: ce este și cum funcționează

Windows 365 Cloud PC este un calculator Windows care rulează în cloudul Microsoft și pe care îl accesați prin internet de pe orice dispozitiv: un laptop cu Windows, un Mac, o tabletă sau un telefon. Firma plătește un abonament lunar fix pentru fiecare utilizator, iar Microsoft se ocupă de hardware.
Microsoft a lansat Windows 365 pe 2 august 2021 și l-a prezentat drept începutul unei noi ere a „hybrid personal computing”: calculatorul personal devenea un serviciu în cloud, gândit pentru munca hibridă. Am scris prima versiune a acestui articol la lansare. În noiembrie 2026 l-am rescris, cu ce s-a schimbat de atunci și cu ce înseamnă Windows 365 pentru o firmă.
De ce a apărut Windows 365?
Pandemia a mutat o mare parte din muncă acasă, iar după ea mulți angajați au vrut să păstreze această libertate. În 2021, raportul Microsoft Work Trend Index arăta că 73% dintre angajați voiau să poată lucra în continuare și de la distanță, dar 65% își doreau și mai mult timp petrecut cu echipa, față în față. Acest „paradox al muncii hibride” le-a cerut firmelor o soluție prin care oamenii să lucreze la fel de bine de acasă și de la birou, fără să pună în pericol datele companiei.
Răspunsul Microsoft a fost Windows 365: întreaga experiență Windows (aplicațiile, datele și setările fiecărui angajat) stă în cloud și poate fi deschisă de pe orice dispozitiv, personal sau al firmei.
Cum funcționează un Cloud PC?
- Windows rulează în cloudul Microsoft. Fiecare utilizator are propriul Cloud PC, cu procesorul, memoria și spațiul de stocare alese de firmă dintr-o listă de configurații. Serviciul folosește aceeași tehnologie ca Azure Virtual Desktop, dar e mult mai simplu de pornit și de administrat.
- Îl accesați de pe orice dispozitiv: din browser sau din aplicația Windows App, disponibilă pentru Windows, macOS, iOS și Android. Microsoft vinde și Windows 365 Link, un dispozitiv mic, făcut special pentru conectarea la Cloud PC.
- Continuați de unde ați rămas. Cloud PC-ul rămâne exact cum l-ați lăsat, chiar dacă schimbați dispozitivul: începeți un document pe laptopul de la birou și îl terminați de pe tableta de acasă.
- Rulează Windows 11. Odată cu sfârșitul suportului pentru Windows 10, în octombrie 2025, Microsoft a retras imaginile de Windows 10 pentru Cloud PC-uri.
- Costul este fix, pe utilizator și pe lună, indiferent cât de mult e folosit Cloud PC-ul.
Ce ediții de Windows 365 există?
- Windows 365 Business: pentru firmele de până la 300 de utilizatori. Nu cere alte licențe și se administrează simplu, din centrul de administrare Microsoft 365.
- Windows 365 Enterprise: pentru organizațiile mai mari, fără limită de utilizatori. Cloud PC-urile se administrează din Microsoft Intune, alături de calculatoarele fizice ale firmei.
- Windows 365 Flex: pentru angajații care lucrează în ture, cu jumătate de normă sau ocazional. O singură licență poate acoperi mai mulți utilizatori, care folosesc Cloud PC-urile pe rând.
- Windows 365 Reserve: un Cloud PC temporar, pe care angajatul îl folosește când calculatorul lui e defect, pierdut sau în service.
Ce avantaje are Windows 365 pentru o firmă?
- Lucrul de oriunde, pe orice dispozitiv, cu aceeași experiență Windows. E util pentru angajații care lucrează hibrid, pentru colaboratorii externi și pentru angajații sezonieri, care primesc rapid un calculator complet configurat.
- Datele stau în cloud, nu pe dispozitiv. Un laptop pierdut sau furat nu înseamnă date pierdute sau ajunse în mâini străine. Discurile Cloud PC-urilor și traficul de rețea dintre dispozitiv și Cloud PC sunt criptate.
- Securitate după principiul Zero Trust: fiecare conectare este verificată prin autentificarea multifactor (MFA) din Microsoft Entra ID (fostul Azure Active Directory), iar politicile de acces condiționat stabilesc cine se poate conecta, de pe ce dispozitive și din ce locații. Microsoft Defender for Endpoint protejează Cloud PC-urile la fel ca pe calculatoarele fizice: dă recomandări de securitate și ajută la descoperirea și investigarea incidentelor.
- Setări de securitate gata pregătite: Microsoft Intune are o bază de securitate (security baseline) dedicată Windows 365, alături de cele pentru Windows, Microsoft Defender for Endpoint și Microsoft Edge, deci nu porniți de la zero.
- Administratori cu drepturi minime: firma poate da cuiva doar dreptul de a gestiona licențele sau Cloud PC-urile, fără să-l facă administrator global.
- Aceleași instrumente ca pentru calculatoarele fizice: Cloud PC-urile se administrează alături de laptopurile firmei, cu aceleași politici, actualizări și setări de securitate.
- Probleme de performanță văzute din timp: rapoartele din Microsoft Intune arată calitatea conexiunii și performanța fiecărui Cloud PC. Dacă unui utilizator nu-i mai ajunge configurația, Cloud PC-ul se poate muta pe una mai puternică (redimensionare), fără reinstalare.
- Ajutor pentru aplicațiile mai vechi: prin serviciul App Assure, Microsoft îi ajută fără cost suplimentar pe clienții eligibili când o aplicație de business nu funcționează pe Windows 11 sau în Windows 365.
- Angajații noi încep mai repede: un Cloud PC se creează rapid, fără să mai așteptați livrarea și configurarea unui laptop, iar la plecarea unui angajat accesul se închide imediat, fără să mai recuperați datele de pe un laptop.
- O soluție de tranziție pentru calculatoarele cu Windows 10: calculatoarele cu Windows 10 folosite pentru a accesa un Cloud PC Windows 365 primesc actualizările extinse de securitate (ESU) fără cost suplimentar. Astfel, firma câștigă timp până înlocuiește calculatoarele care nu pot rula Windows 11. Detalii în articolul Sunteți pregătit pentru Windows 11?.
Data Center și servicii cloud: vreau detalii →
Ce limite are Windows 365?
- Fără internet stabil nu se poate lucra. Cloud PC-ul este accesat permanent prin rețea, deci o conexiune slabă înseamnă imagine sacadată și întârzieri.
- Costul pe termen lung: abonamentul se plătește lunar, pentru fiecare utilizator. Pentru angajații care lucrează zilnic la birou, pe același calculator, comparați costul pe trei-patru ani cu cel al unui laptop.
- Aplicațiile foarte solicitante (grafică, video, proiectare 3D) au nevoie de configurații mai puternice și mai scumpe.
- Angajatul are nevoie în continuare de un dispozitiv de pe care să se conecteze, iar acesta trebuie și el întreținut și securizat.
- Datele au nevoie în continuare de backup. Documentele din OneDrive și e-mailul din Microsoft 365 trebuie salvate separat (vedeți 5 motive pentru care aveți nevoie de backup SaaS).
Windows 365 sau Azure Virtual Desktop?
Ambele pun Windows în cloud, dar sunt gândite diferit. Windows 365 are un preț fix pe utilizator și e ușor de pornit, fără cunoștințe de virtualizare. Azure Virtual Desktop se plătește după consum, permite ca mai mulți utilizatori să lucreze pe aceeași mașină virtuală și oferă mai multă flexibilitate, dar cere mai multă expertiză pentru configurare și administrare. Pentru o firmă mică sau medie, Windows 365 Business e de obicei punctul de pornire. Azure Virtual Desktop merită atunci când organizația are nevoi speciale de personalizare sau experiență în virtualizare.
Când merită Windows 365 pentru o firmă?
- când aveți angajați care lucrează de acasă, colaboratori externi sau angajați sezonieri;
- când angajații folosesc Mac-uri sau tablete, dar au nevoie de aplicații care rulează doar pe Windows;
- când aveți calculatoare cu Windows 10 care nu pot fi trecute pe Windows 11 și vreți o soluție de tranziție;
- când datele firmei nu trebuie să stea pe dispozitivele angajaților.
RezolvIT este o companie de outsourcing IT obișnuită să implementeze tehnologii cloud și să ușureze munca de acasă a angajaților. Vă ajutăm să alegeți între calculatoare fizice, Windows 365 și Azure Virtual Desktop, să configurați securitatea și să pregătiți conturile angajaților noi. Vedeți Infrastructură IT și Productivitate IT sau cereți o ofertă.
Spune-ne ce te încurcă. Te sunăm noi.
Completezi în 30 de secunde, iar un specialist te sună în cel mult 2 ore lucrătoare.
- audit IT & AI gratuit, fără obligații
- raport cu riscuri și recomandări concrete
- ofertă clară, cu abonament lunar fix
Preferi telefonul? 031 432 8681