Servicii IT

Audit IT

Orice colaborare începe cu un audit IT: evaluăm infrastructura, resursele și operațiunile firmei tale. Primul audit e gratuit și nu te obligă la nimic.

  • Gratuitprimul audit, fără obligații
  • Raportcu riscuri și recomandări concrete
  • IT & AIși ce pot prelua agenții AI

De ce începem cu un audit IT

RezolvIT își propune să le ofere clienților o experiență de afaceri profitabilă, care pornește de la înțelegerea corectă a nevoilor lor, în toată complexitatea lor. Pentru că oferim soluții și abonamente IT adaptate nevoilor identificate, e important să începem orice colaborare evaluând întâi infrastructura IT, resursele și operațiunile firmei.

Așa ne asigurăm că livrăm cele mai relevante și eficiente soluții IT, care aduc valoare afacerii.

Ce este auditul IT?

Auditul IT făcut de RezolvIT începe cu inventarierea tuturor echipamentelor IT ale firmei, continuă cu lista tuturor furnizorilor IT și apoi cu analiza punctelor forte și slabe, a oportunităților și a amenințărilor la care e expusă structura IT actuală.

Astfel, îți putem propune cele mai eficiente soluții de optimizare și chiar de reducere a costurilor. Înțelegem exact de ce ai nevoie și, pe baza experienței noastre de 21 de ani, livrăm soluțiile care te ajută cu adevărat.

Ce primești la auditul IT

  • Inventariem echipamentele IT;
  • Identificăm oportunitățile și riscurile;
  • Găsim sarcinile pe care le pot prelua agenții AI;
  • Îți dăm raportul de audit IT & AI;

Pe lângă auditul IT, ne uităm la cum lucrează echipa și la cum comunici cu clienții: identificăm nevoile de business care pot fi acoperite cu agenți AI și îți arătăm cât timp economisești. Agenții lucrează în siguranță, pe datele firmei tale.

Solicită un audit IT!

Suntem convinși că, odată ce vom lucra împreună, te vom convinge de valoarea pe care o aducem, iar auditul IT e cea mai bună carte de vizită pe care ți-o putem da. De aceea, primul audit e GRATUIT.

Specialiștii RezolvIT evaluează structura IT, iar la final primești un raport cu recomandări pe care le poți pune în practică. Dacă vei dori să încheiem un abonament de servicii IT, recomandările noastre vor fi implementate și te vei bucura de rezultatele lor. Auditul nu te obligă să semnezi un contract.

Audituri de securitate și conformitate

Pe lângă auditul IT gratuit, facem la cerere audituri de securitate după ISO/IEC 27001, audituri GDPR, scanări de vulnerabilități și teste de securitate IT. Oferim și sprijin pentru conformarea cu NIS2 (OUG 155/2024). RezolvIT e certificată ISO 9001:2015 și ISO/IEC 27001. Pentru ce urmează după audit, vezi Consultanță IT și Securitate IT.

Ce verificăm la auditul IT

Auditul IT trece prin toate zonele IT-ului firmei și se încheie cu un raport scris, cu riscurile găsite și recomandări concrete:

  • Echipamentele: inventariem calculatoarele, laptopurile, serverele, imprimantele și echipamentele de rețea, cu vârsta și starea lor; fiecare primește un cod de inventar.
  • Rețeaua și internetul: cum e construită rețeaua, ce echipamente o apără, cum se conectează angajații de acasă și cine sunt furnizorii.
  • Backupul: ce date are firma, unde stau, dacă există copii, cât de vechi sunt și dacă s-a încercat vreodată o restaurare.
  • Securitatea: antivirus și EDR, actualizări, autentificarea în doi pași, parole și drepturi de acces, conturi ale foștilor angajați rămase deschise, VPN și accesul de la distanță, criptarea laptopurilor.
  • Licențele și conturile: programele folosite și licențele lor, conturile Microsoft 365 sau Google Workspace și cine le administrează.
  • Furnizorii IT: lista contractelor de internet, telefonie, găzduire și software, cu ce costă și ce acoperă.
  • Sarcinile pentru agenți AI: cum lucrează echipa și cum comunici cu clienții, ca să vedem ce pot prelua agenții AI și cât timp economisești.

La final analizăm punctele forte și slabe, oportunitățile și amenințările (SWOT) și îți propunem soluțiile de optimizare și, unde se poate, de reducere a costurilor.

Cât durează auditul IT?

Preluarea datelor durează 1 – 5 zile, iar raportul și propunerile le primești în 30 – 90 de zile, amândouă în funcție de mărimea infrastructurii IT. Auditul nu întrerupe activitatea firmei: inventarierea și verificările se fac în timp ce echipa lucrează normal.

Ce conține raportul de audit IT

Raportul de audit IT & AI are două părți: una pentru conducere, de trei pagini, fără termeni tehnici, și una tehnică, pentru omul de IT al firmei sau pentru IT-ul grupului. Îl primești complet, în PDF, și îl parcurgem împreună într-o întâlnire, la sediul tău sau online.

Partea pentru conducere

  • Pe scurt: starea IT-ului firmei în câteva propoziții, constatările pe patru niveluri de risc (critic, ridicat, mediu, scăzut), ce trebuie rezolvat săptămâna aceasta și cât costă, ce plătești acum pe IT, ce pot prelua agenții AI și următorul pas.
  • Planul: trei trepte, săptămâna 1, primele 3 luni, următoarele 12 luni. Pe fiecare rând: ce facem, cine o face (noi, inclus în abonament; noi, ca proiect separat; firma ta, de la furnizorul ei) și costul orientativ, fără TVA, cu total pe treaptă.
  • Ce am verificat și ce nu: sediile, echipamentele, conturile și oamenii cu care am vorbit, cum am lucrat și limitele auditului gratuit: fără test de penetrare și fără audit ISO/IEC 27001 sau GDPR complet; acestea se ofertează separat.

Partea tehnică

  • Inventarul: echipamentele, cu cod de inventar, model, vârstă, stare și garanție; programele și licențele; conturile și administratorii lor; schema rețelei; furnizorii și contractele, cu costul lunar și scadențele.
  • Constatările, pe niveluri de risc: fiecare pe fișa ei: ce am găsit și dovada, ce poate păți firma, ce recomandăm, efortul, costul orientativ, cine o face și când.
  • Agenții AI: sarcinile repetitive găsite, timpul estimat pe săptămână, agentul potrivit (de voce, chat AI pe site, pentru documente), costul orientativ și unde stau datele, inclusiv varianta cu model AI local.
  • Conformitate, acolo unde e cazul: NIS2 (dacă firma e vizată și ce îi lipsește), ISO/IEC 27001 și GDPR (art. 32), într-un tabel cu cerința, starea și constatarea legată.
  • Oferta: abonamentul calculat din inventar, ce din plan e inclus în el și ce e proiect separat, fără durată minimă, cu preaviz de 30 de zile și preluarea de la furnizorul actual în 24 de ore.
  • Anexele: tabelul complet al echipamentelor, dovezile, conturile și accesele, contractele cu furnizorii, glosarul.

Prețul abonamentului nu e pe prima pagină, ci la final, după plan: întâi vezi ce riscuri ai și cât costă urgențele, abia apoi oferta. Raportul rămâne al tău și dacă nu semnezi nimic cu noi.

Audit IT, audit de securitate sau audit GDPR?

Auditul IT gratuit e evaluarea generală a infrastructurii, a riscurilor și a costurilor IT, cu care începe orice colaborare. Auditul de securitate și auditul GDPR sunt audituri specializate, pe care le facem la cerere, de obicei după cel general.

  • Auditul IT răspunde la întrebarea „în ce stare e IT-ul firmei și ce trebuie schimbat?”; e gratuit și fără obligații.
  • Auditul de securitate, după ISO/IEC 27001, verifică măsurile de protecție: accese, actualizări, backup, continuitatea activității; îl completăm cu scanări de vulnerabilități și teste de securitate IT.
  • Auditul GDPR verifică cum sunt protejate datele personale ale clienților și angajaților și dacă pot fi recuperate după un incident (art. 32).
  • NIS2 (OUG 155/2024) nu e un audit, ci un set de obligații pentru firmele vizate; oferim sprijin pentru conformare, pornind de la auditul de securitate.

Despre cele cinci tipuri de audit IT și despre etapele unui audit, citește Audit IT: ce este și de ce ai nevoie de el.

Audit IT în București și în toată țara

Auditul IT se face la sediul firmei, pentru că inventariem echipamentele și ne uităm la rețea. Pentru firmele din București și din Ilfov venim în orice sector; sediul nostru e pe Calea Moșilor 100–104, etaj 2, 020881, sector 2, București. Pentru firmele din restul țării venim tot la sediu, iar cu firmele de oriunde din lume lucrăm de la distanță.

Discutăm în română, engleză, germană, franceză sau spaniolă, inclusiv cu IT-ul grupului, pentru filialele multinaționalelor. După audit, dacă alegi un abonament, implementăm recomandările; dacă nu, raportul rămâne al tău. Pentru o firmă din Capitală, vezi și Mentenanță IT București și Suport IT București.

RezolvIT în cifre

Auditul e cartea de vizită a unei firme cu 200+ companii în portofoliu

RezolvIT (Rezolv IT) este o firmă de servicii IT gestionate (MSP) din București, activă din 2005, certificată ISO 9001:2015 și ISO/IEC 27001. Peste 30 de tehnicieni administrează 15.000+ echipamente pentru 200+ companii din București și din toată țara. Oferă companiilor helpdesk, mentenanță IT, externalizare IT, securitate cibernetică, backup și automatizări AI, pe bază de abonament lunar, cu 99,9% uptime garantat prin contract. Suportul se face în română, engleză, germană, franceză și spaniolă.

  • Din 2005

    21 de ani de experiență în IT pentru companii

  • 200+

    companii clienți

  • 30+

    tehnicieni IT dedicați

  • 15.000+

    echipamente IT administrate

  • 99,9%

    uptime garantat prin contract (SLA)

  • ISO 9001 · ISO/IEC 27001

    calitate și securitatea informației, certificate

„Am pornit de la auditul IT gratuit și am văzut, negru pe alb, ce riscuri aveam. Trecerea de la fostul furnizor a fost mai simplă decât ne temeam: în 24 de ore aveam un plan scris, accesele și documentația au fost preluate, iar parolele, schimbate. Acum planificăm împreună bugetul IT.”

Claudia Craiu, Communication Director, Roma Education Fund

Cum începem

De la auditul IT la suportul de zi cu zi

Patru pași, fără obligații până la semnătură.

  1. Audit gratuit

    Inventariem echipamentele, licențele și riscurile și vă dăm raportul, fără obligații.

  2. Plan scris de preluare

    Stabilim împreună, în scris, ce preluăm, în ce ordine și cine răspunde de ce.

  3. Preluare în maximum 24 de ore

    Preluăm accesele și documentația, apoi schimbăm parolele, ca nimic să nu mai depindă de vechiul furnizor sau de o singură persoană.

  4. Suport din prima zi

    De la preluare, colegii au un singur număr pentru toate problemele de IT.

Servicii legate

Servicii legate de auditul IT

Recomandările din raport se implementează pe abonament; proiectele mari trec prin consultanță, iar securitatea și agenții AI au paginile lor.

  • Abonamente IT

    Business Hours de la 50 €, Business Unlimited de la 150 € pe lună sau Business Star, la cerere.

    Abonamente IT →
  • Consultanță IT

    Planificare, bugete și proiecte IT, cu un CTO la cerere care înțelege afacerea.

    Consultanță IT →
  • Securitate IT

    Antivirus și EDR, autentificare în doi pași, criptare și backup testat, ca să nu devii următoarea victimă ransomware.

    Securitate IT →
  • Automatizări AI

    Identificăm sarcinile repetitive și le automatizăm cu AI, în siguranță, pe datele firmei tale.

    Automatizări AI →

Întrebări frecvente despre auditul IT

Nu găsești răspunsul? Scrie-ne și te sunăm noi.

Ce primesc la auditul IT gratuit?

Inventarul echipamentelor, lista riscurilor și un raport cu recomandări concrete, fără obligația de a semna un contract.

Auditul IT e cu adevărat gratuit?

Da. Primul audit IT e gratuit și nu te obligă să semnezi un contract.

Ce înseamnă „audit IT & AI”?

Este auditul nostru gratuit, extins la AI: pe lângă IT, ne uităm la cum lucrează echipa și la cum comunici cu clienții. Îți arătăm ce nevoi de business pot fi acoperite cu agenți AI și cât timp economisești.

Faceți și audit de securitate sau GDPR?

Da, la cerere: audit de securitate după ISO/IEC 27001, audit GDPR și scanări de vulnerabilități. Oferim și sprijin pentru conformarea cu NIS2 (OUG 155/2024).

Ce verificați la auditul IT?

Echipamentele (inventar cu cod pentru fiecare), rețeaua și internetul, backupul, securitatea (antivirus și EDR, actualizări, autentificarea în doi pași, parole, accese, accesul de la distanță, criptarea laptopurilor), licențele și conturile, furnizorii IT și sarcinile pe care le-ar putea prelua agenții AI. Totul ajunge într-un raport scris, cu recomandări.

Faceți auditul IT la sediul nostru din București?

Da, în orice sector al Bucureștiului și în Ilfov, pentru că inventariem echipamentele și ne uităm la rețea. Pentru firmele din restul țării venim tot la sediu.

Cât costă un audit IT?

Primul audit IT e gratuit și fără obligații. Auditurile de securitate după ISO/IEC 27001, auditurile GDPR și scanările de vulnerabilități se ofertează la cerere.

Cât durează auditul IT?

Preluarea datelor durează 1 – 5 zile, iar raportul și propunerile le primești în 30 – 90 de zile, amândouă în funcție de mărimea infrastructurii IT.

Auditul ne întrerupe activitatea?

Nu. Inventarierea și verificările se fac în timp ce echipa lucrează normal, fără să oprim nimic.

Ce conține raportul de audit IT?

Două părți: una pentru conducere (starea IT-ului pe scurt, planul pe trei trepte cu costuri orientative, ce am verificat și ce nu) și una tehnică (inventarul, constatările pe patru niveluri de risc, agenții AI, conformitatea unde e cazul, oferta și anexele).

Primim raportul și dacă nu semnăm?

Da. Primești raportul complet, cu partea tehnică și anexele, în PDF, și îl parcurgem împreună într-o întâlnire, la sediul tău sau online. Nu te obligă la nimic.

Cum sunt ierarhizate riscurile din raport?

Pe patru niveluri, definite pe înțelesul conducerii: critic (poate opri firma sau pierde date săptămâna aceasta), ridicat (incident probabil în următoarele luni), mediu (costă bani sau timp, dar nu oprește firma) și scăzut (de pus în ordine când e timp). Nu dăm o notă globală: nivelurile se traduc direct în planul pe trei trepte.

Raportul are și costuri?

Da, orientative, fără TVA, lângă fiecare recomandare, inclusiv pentru echipamentele și licențele pe care nu le cumperi de la noi. Prețul abonamentului apare la final, în ofertă, calculat din inventar.

Spune-ne ce te încurcă. Te sunăm noi.

Completezi în 30 de secunde, iar un specialist te sună în cel mult 2 ore lucrătoare.

  • audit IT & AI gratuit, fără obligații
  • raport cu riscuri și recomandări concrete
  • ofertă clară, cu abonament lunar fix

Preferi telefonul? 031 432 8681

Ești deja client RezolvIT?

Pentru o problemă tehnică, contactează direct echipa de helpdesk.