5 motive pentru care este bine să externalizezi IT-ul

Actualizat la · de Echipa RezolvIT · publicat inițial la

Din 2005, lucrând cu peste 200 de companii, de la firme cu câțiva angajați până la filiale ale multinaționalelor, am învățat să înțelegem foarte bine nevoile clienților noștri, specifice fiecărei afaceri. Tot de la ei am învățat de ce e mai bine să externalizezi IT-ul și ne-am construit serviciile pe aceste nevoi.

De ce este însă mai bine, mai eficient și mai profitabil să externalizezi serviciile IT? Fiecare afacere are argumentele ei pentru această decizie, dar unele motive sunt valabile pentru aproape toate firmele. Iată cinci dintre ele.

1. Vrei ca IT-ul să funcționeze corect, chiar dacă nu ești tu expertul

Vrei să te asiguri că lucrurile se întâmplă corect și că infrastructura IT susține activitatea firmei, chiar dacă nu ai expertiza să faci asta singur. Când externalizezi, ai un singur număr pentru orice problemă de IT. La RezolvIT răspundem la telefon în maximum 15 minute, intervenim de la distanță în maximum o oră și la sediu în 2 – 4 ore, în funcție de abonament, în București și în restul țării.

2. Vrei să reduci riscurile (și chiar și costurile, da!)

Orice afacere implică o doză de risc pe care antreprenorul sau managerul trebuie să și-o asume: costuri operaționale, legi fiscale noi, condiții de piață volatile, tehnologii noi etc. Prin externalizarea serviciilor îți protejezi afacerea și transferi o parte din riscuri unei firme cu expertiză în domeniu, care are experiența necesară ca să le reducă. De exemplu, majoritatea firmelor mici și mijlocii își externalizează contabilitatea tocmai ca să reducă riscul.

În IT, cele mai mari riscuri sunt atacurile informatice, pierderea datelor și oprirea activității. Le reduci cu actualizări la zi, backup testat și reguli clare de acces (vezi Securitate IT). Pentru firmele care intră sub incidența NIS2 (în România, OUG 155/2024), te ajutăm și cu conformarea.

În plus, fie că vorbim de investiții în echipamente, fie de angajarea de personal, externalizarea IT costă mai puțin: ai cunoștințele și asistența unui întreg departament IT, cu costuri mai mici decât salariul unui singur angajat.

3. Ai nevoie de know-how pentru tehnologii sau servicii noi

Pe măsură ce firma crește, organizarea și monitorizarea activității, precum și accesul la informațiile de care ai nevoie ca să iei decizii devin tot mai complicate. Externalizarea îți aduce perspectiva unor consultanți cu experiență, care te ajută să dezvolți serviciile și să alegi tehnologia potrivită: de la trecerea calculatoarelor pe Windows 11 și mutarea în cloud până la backup și securitate. Detalii găsești la Consultanță IT.

4. Îți dorești un avantaj competitiv față de concurență

Când firma e mică sau mijlocie și nu se poate lupta direct cu marii jucători, consultanții și partenerii externi îi aduc valoare adăugată, expertiză și acces la know-how-ul care face diferența. Costurile mai mici, eficiența, mobilitatea și flexibilitatea o vor face un competitor puternic, chiar și pentru firmele mult mai mari.

5. E vorba de un proiect punctual, dar cu urmări pe termen lung

De cele mai multe ori, proiectele de dezvoltare ale unei firme sunt punctuale: lansarea unui produs nou, organizarea unui eveniment, deschiderea unui birou nou. Dacă pentru un eveniment ți se pare firesc să lucrezi cu o firmă de evenimente, care se pricepe mai bine la organizare și logistică, același raționament se aplică și la IT. Un birou nou, o migrare sau un sistem nou se fac mai sigur cu o echipă care a mai făcut asta de multe ori.

Ce primești când externalizezi IT-ul la RezolvIT?

  • Abonament lunar fix: Business Hours, Business Unlimited sau Business Star. Variantele sunt pe pagina Abonamente IT.
  • Fără durată minimă, cu preaviz de 30 de zile.
  • Raport lunar despre ce am făcut și manager IT dedicat, în funcție de abonament.
  • Lucrăm alături de omul tău de IT, dacă ai unul, și îl înlocuim în concedii.
  • Preluare simplă de la furnizorul actual: în maximum 24 de ore primești un plan scris, cu preluarea acceselor și a documentației și schimbarea parolelor.
  • Angajați noi și plecări: pregătim calculatoarele și conturile celor care vin și închidem accesele celor care pleacă.

Pentru mai multe detalii despre serviciile pe care le poți externaliza, vezi Externalizare IT și Servicii IT. Sau cere un Audit IT gratuit: din el afli ce abonament ți se potrivește și cât costă exact.

Spune-ne ce te încurcă. Te sunăm noi.

Completezi în 30 de secunde, iar un specialist te sună în cel mult 2 ore lucrătoare.

  • audit IT & AI gratuit, fără obligații
  • raport cu riscuri și recomandări concrete
  • ofertă clară, cu abonament lunar fix

Preferi telefonul? 031 432 8681

Ești deja client RezolvIT?

Pentru o problemă tehnică, contactează direct echipa de helpdesk.