Furnizorii de servicii IT se împart în două mari categorii: Break&Fix IT și IT Managed Service Provider. Adică cei care rezolvă mereu incidente și cei care gestionează infrastructurile clienților și propun soluții proactive.
De obicei companiile de tip Break&Fix IT facturează clienții pe oră. Aceste companii câștigă în general din vânzări de echipamente și licențe, dar și din orele facturate clienților. Există și serviciile quasi break-fix, care lucrează cu clienții pe baza unor abonamente lunare.
Furnizorii care oferă Managed IT Services fac mai mult de atât. Aceștia facturează clienții în funcție de numărul de stații sau de utilizatori și de obicei asigură toată paleta de servicii, cum ar fi suport remote și onsite, backup și securitate, dar propun și soluții proactive. De obicei costurile de abonamente sunt ceva mai mari, în comparație cu cele ale furnizorilor care oferă servicii de tip Break Fix.
Beneficii Break&Fix IT:
- Costuri mai mici, plata se face de obicei “la intervenție”, nu pe bază de abonament
- Întrucât sunt companii mici, clienții ajung să cunoască o bună parte din echipă
- Oferă o arie variată de servicii IT
Dezavantaje Break&Fix IT:
- Nu fac muncă proactivă și de monitorizare; acest lucru ar presupune costuri suplimentare pentru companie
- Timpul de răspuns poate fi destul de mare, deoarece companiile de acest gen au un număr mic de angajați
- Companiile de IT “bune la toate” nu au angajați specializați pe anumite tehnologii
- Aceștia sunt plătiți să rezolve incidente, nu să descopere cauzele și să propună soluții permanente.
Beneficii IT Managed Service Provider:
- Costurile sunt previzibile și stabilite prin contract
- Aceștia au angajați specializați în anumite tehnologii și arii are domeniului IT
- Garantează timpi de răspuns mai mic, întrucât au un personal numeros
- Oferă servicii de tip RMM (Remote Management & Monitoring), monitorizează proactiv infrastructura și propun soluții permanente pentru remedierea problemelor
- Oferă servicii periodice de mentenanță pentru echipamentele companiei
- Oferă servicii IT personalizate
Dezavantaje IT Managed Service Provider:
- Costurile lunare sunt mai mari, în comparație cu cele pe care le-ați plăti către o companie de tip Break&Fix IT.
- Vă vor propune să colaborați cu furnizorii și vendorii agreați de către aceștia
- Este posibil să nu ajungeți să cunoașteți niciodată toți membri echipei
RezolvIT este o companie care oferă atât servicii de tip Break&Fix IT, cât și servicii de tip IT Managed Service Provider. Întrucât ambele abordări au avantaje și dezavantaje, preferăm să oferim clienților posibilitatea alegerii tipului de suport care se potrivește mai bine companiei lor.
Categorised in: Abonamente, Diverse, Sfaturi Utile, Toate